Fermierul de la Orhei vrea ovine de peste hotare
A readus la viaţă o îndeletnicire care era pe cale de dispariţie. Fermierul Andrei Ţurcan din satul Zorile, Orhei, are o turmă de peste 200 de capete, una dintre cele mai mari de prin partea locului.  A cum crede că ar putea completa turma cu rase din Israel, Spania sau Grecia. Numai că lipsa de imaşuri îi taie din planuri.
09-04-2013
           
Uite cum fetele din Macedonia promovează vinurile tradiţionale!
Macedonia este o ţară renumită pentru vinurile sale cu buchet bogat şi fructat sau pentru distilatele precum rakija sau zolta pe care le consideră o parte a patrimoniului lor cultural. Pentru fermierii mici şi mijlocii produsele tradiţionale, şi mai ales cele specifice unei regiuni sau a unei ţări, constituie produse cu valoare suplimentară.
09-04-2013
           
Cum să măreşti producţia de roşii de la 50 de tone la 400 de tone la hectar
Micii legumicultori români au prins gustul producțiilor mari, realizate pe substrat mineral. Iar la producții de 400 de tone la hectar, nici nu-i mai intereseaza că roșiile nu mai sunt ca altădată. Și nici măcar nu sunt de blamat, pentru că trebuie să supraviețuiască în condițiile actuale de subfinanțare.
09-04-2013
           
Şi-a transformat pasiunea în afacere: Un fermier creşte iepuri uriaşi
U n moldovean şi-a transformat pasiunea pentru iepuri în afacere.  De zece ani, el creşte urecheaţi din rasa Uriaş Belgian. Pentru a porni afacerea, Feodor Saculţan din satul Ţibirica, raionul Călăraşi,  a ivestit 10 mii de lei doar în procurarea animalelor de prăsilă.  Astăzi fermierul are peste 100 de urecheaţi,  cu care petrece câteva ore pe zi.
08-04-2013
           
Imagini "dureroase"! O femeie danseaza inconjurata de zeci de mii de albine
Americanca le permite albinelor sa se aseze pe ea in timp ce ea mediteaza timp de doua ore.   Sara a explicat ca acest procedeu este dureros, deoarece pentru ca primul strat de albine sa stea pe corpul ei trebuie sa o muste. Dupa ce s-au pus pe trupul ei, albinele se plimba peste tot, pe la subrat, pe par, sani sau barbie.
07-04-2013
           
Ce soluţii au găsit fermierii francezi pentru a scăpa de “tirania supermarketurilor”
Relaţia dintre proprietarii de ferme mici şi mijlocii şi marii retaileri sau procesatori nu este nicăieri în lume o “eternă lună de miere” ci mai degrabă o eternă poveste de dragoste filial-maternă dintre soacră şi noră. Chiar şi atunci când retailerii şi procesatorii decid să cumpere de la producătorii locali, aceştia fiind capabili să le ofere cantităţile suficiente pentru a le satisface nevoile de “încărcare” a rafturilor sau liniilor de fabricaţie, tot le oferă un preţ mult sub aşteptări – u...
07-04-2013
           
Agricultura bio, afacerea ţărilor bogate
Agricultura ecologică rămâne afacerea ţărilor bogate. Australia şi Noua Zeelandă sunt statele cu cele mai mari suprafeţe certificate  bio, însă Europa vine puternic din urmă, potrivit Worldwatch Institute. La nivel mondial, suprafeţele certificate bio au crescut spectaculos în ultimii ani. Numai în perioada 1999-2009 aproape că s-au triplat, ajungându-se la un nivel de 37 milioane de hectare, potrivit unui studiu realizat de Programul pentru Alimentaţie şi Agricultură al Institutului independen...
07-04-2013
           

10-02-2022
Зерношелушильная машина ЗШ-300
Укр.Агро-Сервис ООО Utilaj agricol
продаю За рубежом
10-02-2022
Универсальные комплексы оборудования для производства круп и муки
Укр.Агро-Сервис ООО Utilaj agricol
продаю За рубежом
10-02-2022
Микромельница МиМ-02
Укр.Агро-Сервис ООО Utilaj agricol
продаю За рубежом
10-02-2022
Просеиватель для разделения сыпучих материалов
Укр.Агро-Сервис ООО Utilaj agricol
продаю За рубежом
27-11-2020
Весы и дозаторы для АПК
ООО НПФ "Сведа, Лтд" ООО НПФ "Сведа, Лтд" Utilaj agricol
продаю За рубежом
20-10-2020
Миникрупоцех Р6-МКЦ-15
Surzhykov Oleksandr Utilaj agricol
продаю За рубежом
20-10-2020
Мельница АВМ-15
Surzhykov Oleksandr Utilaj agricol
продаю За рубежом
20-10-2020
Минимельница Р6-АММ-7
Surzhykov Oleksandr Utilaj agricol
продаю За рубежом
20-10-2020
Набивка сит на рассева к мельницам Р6- АВМ-7 15
Surzhykov Oleksandr Servicii in agricultura
продаю За рубежом
20-10-2020
Дробилки ДМБ
Surzhykov Oleksandr Utilaj agricol
продаю За рубежом
20-10-2020
Редуктора БВС к мельнице Р6-АВМ-7, 15
Surzhykov Oleksandr Utilaj agricol
продаю За рубежом
20-10-2020
Погрузчик Р6-КШП
Surzhykov Oleksandr Utilaj agricol
продаю За рубежом
20-10-2020
Вальцовые станки ВС ВМ2-П ЗМ
Surzhykov Oleksandr Utilaj agricol
продаю За рубежом
30-08-2019
Сушилка ВС-10М для зерна
Babich Mikhail Utilaj agricol
продаю За рубежом
30-08-2019
Центробежный шелушитель СИМО ЦШС-3 для зерна
Babich Mikhail Utilaj agricol
продаю За рубежом

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 ... 121
04-12-2015 BUNA ZIUA STIE CINEVA CUM POT CAPATA UN AJUTOR PENTRU INFIENTAREA UNEI MINI FERME DE PORCI
Ion Golban Cresterea porcinelor
0 mesaje
27-10-2015 Выбор оборудования гранулирования различных видов сырья. Консультации специалистов компании "Доза-Гран".
ООО Доза-Гран Energia alternetiva
0 mesaje
16-10-2015 Организация перевозки негабаритных и тяжеловесных грузов «Транс-Авто Д» тел./факс: +38 (03845) 35689 http://www.tad.com.ua/
transavtod transavtod Servicii in agricultura
0 mesaje
19-07-2015 Премиксы для птиц и свиней / Premixuri pentru pasare si porci
Company AIK Cresterea animalelor
1 mesaje
08-01-2015 colectare
Dumitru Dumitru Cresterea prepelitelor
0 mesaje
21-07-2014 ITA Mecagro/mecagro.md Boxa pentru întreținerea scroafei cu purcei BPS-2
Dan Munteanu Cresterea porcinelor
2 mesaje
16-07-2014 Unde se poate de realizat murele.
Ceban Vasile Cresterea murelor
0 mesaje
08-05-2014 ОЛИС ООО. Оборудование для зернопереработки от производителя.
ОЛИС ООО Utilaj agricol
2 mesaje
06-05-2014 se stropesc tomatele cu insecticid in perioada de inflorire????
bivol tudor Cresterea rosiilor
0 mesaje
14-04-2014 Depozitarea lucernei. am o problema, am lucerna in stog undeva 40m3, din diferite motive stogul trebui sa fie lichidat si nu am unde sa o depozitez. Ma gindesc sa o granulez si sa o depozitez in saci sau sa o fac pleava , dar o sa ocume mult loc. cum mai bine? sau poate are cineva aparat de facut tiucuri?
Dumitru Iepure Cresterea iepurilor
0 mesaje
01-03-2014 Unde se poate de realizat plante medicinale spre exemplu floarea de tei,salcîm,soc,paducele,etc.
Ceban Vasile Idei agricole
1 mesaje
01-03-2014 Vreau sa investesc intro crescatorie de iepuri pentru carne ce rasa se potriveste mai bine la noi in republika si cum se realizeaza carnea la noi
Tampei Victor Cresterea iepurilor
0 mesaje
18-02-2014 Armurariul, cum pot lua legatura cu cineva cu care as putea incheia un contract pentru cresterea armurariului sau sunt cumparatori care procura semintele de la producator.
Ceban Vasile Idei agricole
0 mesaje
21-01-2014 buna ziua,ajutatima va rog cu sfaturi si cunostinte proprii priviind cresterea ciupercilor shapinion,am pus in 2 modalitati dar tot ceva nui bine.mersi mult si sukcesc tuturor agrikultorilor
D Maxim Ciupercile
0 mesaje
15-01-2014 buna ziua! sunt din romania (bacau)si as dori sa va intreb care sunt formele de conducere pe sarma cele mai indicate pentru soiurile:moldova, muskatpoloskei, palatina, victoria, esther, codreanca, suvenir, nero, napoca, dunawska, arkadia, attila, deoarece clima Moldovei este asemanatoare cu cea din moldova noastra.Cum as putea sa intru in posesia unor butasi de la firma dv?. Astept raspuns de la dv. cu respect iulian.
iulian dinu Viticultura
0 mesaje

1 2 3 4 5
Producția agricolă de toate categoriile în anul 2016 a marcat o creștere de 18,6% față de anul 2015.
Producția globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile în anul 2016, conform estimărilor preliminare, a marcat o creștere de 18,6% față de anul 2015. Majorarea producției globale agricole a fost determinată de creștera producției vegetale - cu 26,0 % și a producției animaliere cu 3,1%, potrivit datelor Biroului Național de Statistică.
01-02-2017
           
Proiectul Energie și Biomasă a contribuit la realizarea a 20 proiecte de energie regenerabilă, în primul semestru al anului curent
„Asigurarea securității energetice a statului, inclusiv prin diversificarea surselor energetice, este unul din obiectivele Guvernului. În context, prin realizarea unor asemenea proiecte intenționăm ca până în anul 2020 cota de producere a energiei regenerabile să constituie circa 20 la sută din tot volumul necesar pe țară.
17-09-2016
           
Crescatorii de ovine din Moldova și România doresc să se unească
Pe 7 septembrie 2016, la „Expo Zoo Agroind” Vaslui a fost în vizită o delegație formată din 16 oieri moldoveni, în frunte cu Pintilie Bulgaru, președintele Federației Crescătorilor de Ovine din R. Moldova. Aceștia au declarat că doresc să formeze un colectiv unic cu crescătorii de ovine din România, pentru a reprezenta cât mai bine interesele fermierilor din cele două țări.
09-09-2016
           
Ministerul Agriculturii a decis ce compensații vor primi agricultorii afectați de înghețurile târzii de primăvară
Statul va oferi suport financiar pentru a acoperi cheltuielile pentru măsurile fitosanitare agenților economici care au înregistrat prejudicii în urma calamităților naturale din anul curent, în particular, înghețurile târzii de primăvară. Mijloacele financiare vor fi alocate din Fondul de Rezervă al Guvernului.
05-09-2016
           
Exporturile de fructe moldovenești s-au dublat
În primele șapte luni ale anului curent s-a majorat semnificativ cantitatea de produse agricole exportate, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Securitatea Alimentelor (ANSA). De asemeni, au apărut categorii noi de produse agricole destinate exportului. Agenția Națională pentru Securitatea Alimentelor a prezentat situația în privința exportului de produse agricole, fiind remarcată o ameliorare a situației, în comparație cu anul trecut.
24-08-2016
           
3 milioane de euro pentru proiectele agricole din Găgăuzia din partea Uniunii Europene
Companii nou create (start-up) și  întreprinderi mici şi mijlocii (ÎMM) existente deja în Gagauzia vor beneficia de sprijin. Proiecte de renovare a infrastructurii de scară mică și de cooperare intercomunitară vor fi finanţate, pentru a îmbunătăţi nivelul de trai şi calitatea serviciilor publice locale, dar şi pentru a stimula parteneriate între comunitățile învecinate din UTA Găgăuzia şi raionul Taraclia.
17-08-2016
           
Producția de grâu din acest an este mai mare cu 39% față de 2015
„Recoltarea grâului s-a început la sfârșitul lunii iunie și a durat aproximativ o lună. Conform datelor preliminare pe care le avem la ziua de azi, au fost plantate 371 mii de ha de grâu, iar volumul global recoltat constituie 1,283 mii de tone. Este un rezultat foarte bun cu o medie pe țară de 3,1 tone la ha.
10-08-2016
           

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 ... 109