Fermierii se vor putea reuni în grupuri de producători agricoli
Legislativul a aprobat la 21 noiembrie, un proiect de lege privind crearea grupurilor de producători. Astfel, fermierii care se vor asocia vor beneficia de o mai bună poziţie pe piaţă, preţuri mai mari pentru bunurile comercializate, oportunităţi pentru consolidarea capitalului. Documentul mai prevede că un grup de producători poate fi format din cel puţin cinci antreprenori.

Regimul comerţului liber va majora vînzările de vinuri moldovenești în Europa
"Anularea cotelor la importul vinului în Uniunea Europeană va permite vinificatorilor din Moldova să majoreze timp de cîţiva ani volumul vînzărilor în UE", consideră directorul general al grupului de companii "Purcari & Bostavan Wineries", președintele Ghildei Vinurilor Moldoveneşti, Victor Bostan. Potrivit Agenţiei "Infotag", Victor Bostan consideră că vinificatorii moldoveni ar putea oferi UE şi vinuri de calitate superioară, deşi trebuie conştientizat faptul că în toate ţările 80% din piaţă e...

Proiectul "De la tara" câștigă cea de-a cincea ediție a Startup Weekend Moldova
În perioada 15-17 noiembrie, la Ginta Latină a avut loc a cincea ediție a Startup Weekend Moldova. Echipa câștigătoare va participa la Global Startup Battle, unde dacă câștigă va vizita sediul Google în California. Cel mai inedit proiect de business l-au avut un grup de tineri care vor comercializa online, produse alimentare ale agricultorilor din satele Moldovei.

Producători de produse lactate din SUA doresc sa le si permită publicitatea de lapte
Un fermier din statul american Oregon se pregătește să dea în judecată departamentul local de Agricultură din cauza interdicției de a face publicitate la laptele nepasteurizat . Anul trecut , statul a interzis comercializarea laptelui nepasturizat din cauza intoxicațiilor cauzate de E. coli . Sursa de intoxicatie a fost numit laptele crud .

Două companii vinicole vor merge la Summitul de la Vilnius pentru a promova producţia moldovenească de vinuri
D ouă companii vinicole vor promova vinurile moldoveneşti la Summitul de la Vilnius. Guvernul a aprobat componenţa nominală a delegaţiei ce va merge la Vilnius printre ei se regăsesc membri ai guvernului, funcţionari de stat şi jurnalişti. Astfel reprezentanţii Companiilor Cricova şi Ampelos Plus vor face parte din delegaţia ce va însoţi prim-ministrul Republicii Moldova la Summitul Partenerialului Estic din 28-29 noiembrie 2013 .

Producătorii de conserve din Moldova sînt pregătiţi "să-şi apere zona de interes" în fața investitorului ucrainean
Producătorii autohtoni de sucuri şi conserve din fructe şi legume sînt pregătiţi să-şi apere "zona de interes" în care a intrat investitorul străin T. B. Fruit (Ucraina). Acesta este laitmotivul "mesei rotunde", organizate luni de către Asociaţia Producătorilor de Conserve ”Speranţa-Con ”. Corespondentul special al Agenţiei "Infotag" a comunicat de la faţa locului că de la eveniment a lipsit vicepremierul, ministrul economiei Valeriu Lazăr, care urma să argumenteze decizia Comisiei de concurs, c...

Afacere inedita.Un moldovean a sădit o livadă de alune
Sursa: agrointel.ro În timp ce majoritatea agricultorilor moldoveni cresc viţă de vie sau alte culturi obişnuite pentru aceste locuri, alţii se încumetă să investească banii în plantaţii mai puţin tradiţionale . Este şi cazul lui Mihai Cordun, un fermier din oraşul Floreşti, care a sădit o livadă de alune.

Maşina de stropit SLV-1500 (2000)
SLV-1500/2000 Parametrii tehnici: Denumirea Unitatea de măsură Valori pentru: SLV-1500/SLV-2000 Productivitatea intr-o oră timp util: ha/h - livadă (distanţa între rânduri 4 m) 2,4 – 6,4 - vie (distanţa între rânduri 3 m) 3,6 – 7,2 Viteza de lucru km/h 6 - 8 Puterea consumată, până la kW 50 Capacitatea rezervorului m 3 1,45 ±0.

Expoziţia Internaţională Specializată de maşini, echipamente şi tehnologii destinate complexului agroindustrial „Moldagroteh-2014”.
În perioada de 22-25 octombrie 2014 Institutul de Tehnică Agricolă „Mecagro” a participat la Expoziţia Internaţională Specializată de maşini, echipamente şi tehnologii destinate complexului agroindustrial „Moldagroteh-2014”. Ediţia de toamnă. Institutul a participat la această prestigioasă expoziţie cu cele mai noi elaborari de maşini pentru protecţia plantelor (stropitori, dispozitive pentru introducere erbicidelor în vii şi livezi, culturi de cîmp şi legume), linii pentru producerea bioco...

De ce nu țin albine în stupi?
Am scris acest articol fiind provocat de întrebări frecvente în adresa mea: " Nu crești albine în stupi - de ce?" Răspund. Pentru a crește albine în stupi este nevoie să studiezi o grămadă de literatură inutilă, să ai o mulțime de timp liber, căci apicultura stupină îți va lua tot timpul liber. Și eu pur și simplu nu-l am pe tot felul de prostii.

Cultura castanului comestibil în România
Afacerea cu castane comestibile devine tot mai atrăgătoare. Vânzările merg bine în țară – pe internet sau la târguri, în timp pe piaţa europeană, castanele româneşti sunt concurate de cele din Grecia, care sunt mai ieftine şi mai mari. Castanele comestibile sunt considerate delicatese în mai multe bucătării internaționale, iar românii le preferă coapte pe jar.

Institutul de Tehnică Agricolă (ITA) „Mecagro”
Institutul de Tehnică Agricolă (ITA) „Mecagro” este instituţia de bază în domeniul mecanizării agriculturii şi industriei prelucrătoare a Republicii Moldova. Reeşind din obiectivele de bază, Institutul elaborează documente şi politici privind dezvoltarea mecanizării sectorului agroalimentar şi utilizarea eficientă a mijloacelor tehnice, efectuează cercetări ştiinţifice şi proiectări tehnologice, elaborează tehnologii şi mijloace tehnice pentru sectorul agroalimentar, pentru producerea şi util...

Activitatea unei ferme de vaci din Estonia, urmărită on-line
Activitatea unei ferme de vaci din sudul Estoniei este practic dirijată din faţa unui calculator, ia r proprietarul nu are decât să urmărească din faţa ecranului ce se întâmplă în ocol. Utilajul şi maşinile agricole sunt achiziţionate în cadrul proiectelor europene. Recent, ambasadorul Republicii Moldova la Tallinn, Victor Guzun, a descris, pe blogul său , întregul proces automatizat al unei astfel de ferme.

Casa autonomă de la studentii români
Eco casa proiectată de echipa română a studenților de arhitectură, construcții și politehnică pentru competiția europeană Decathlon Solar. Sarcina echipei a fost crearea unei locuințe la prețuri accesibile pentru montarea rapidă oriunde. Folosind ca punct de reper în proiectare pragul în casele tradiționale rurale din România - prispa, studenții au revizuit funcțiile sale.

| 19-01-2016 |
http://agromotor.fermer.md
|
FPC "Aprocomteh" SRL Utilaj agricol
|
| 19-07-2015 |
http://aik.fermer.md
|
AIK Company MD Премиксы для птиц и свиней / Premixuri pentru pasare si porci Cresterea animalelor
|
| 28-05-2015 |
http://etalon.fermer.md
|
Cântare camion Tehnologii agricole
|
| 16-05-2015 |
http://comsales.fermer.md
|
Cintare industriale si elevatoare Tehnologii agricole
|
| 24-03-2015 |
http://agroexpert.fermer.md
|
Participa si cistiga experienta Servicii in agricultura
|
| 04-03-2015 |
http://trisad.fermer.md
|
ТРИСАД - продажа оптом семян полевых культур, удобрений, инсектицидов и других СЗР Ingrasaminte si pesticide
|
| 10-12-2014 |
http://casaagriculturi.fermer.md
|
Syngenta, Limagrain Avem grijă de ai noștri! Culturi boboase
|
| 15-04-2014 |
http://ardconslux.fermer.md
|
Proiectarea şi construcţia Altele
|
| 21-02-2014 |
http://1.fermer.md
|
УПЭК Utilaj agricol
|
| 14-02-2014 |
http://derevoopt..fermer.md
|
Саженцы крупномеры хвойных из питомника Seminte si material saditor
|