Sare din ţelină
Sarea poate fi organică și anorganică. Omul este capabil să absoarbă numai componentele utile din sărurile  organice naturale, sarea anorganică poate fi asimilată doar cu dificultăți, în cel mai bun caz, eliminată din organism, în cel mai rău caz - acumulată. Sarea organică face parte din compoziţia plantelor, care o absorb din sol, și ulterior o convertesc în compuşi organici utili.
30-08-2013
           
Recoltă dublă la floarea-soarelui
Deşi iniţial agricultorii se aşteptau la o recoltă record la floarea soarelui, canicula şi lipsa de precipitaţii din luna august au dat peste cap estimările. Totuşi, chiar şi în condiţii de secetă, volumul total de seminţe ce vor fi recoltate se va ridica până la 500.000 de tone, de două ori mai mult decât în anul precedent.
30-08-2013
           
Moldova nu va suferi pe plan agricol în caz de integrare europeană – declarație
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, consideră că unele declarații precum că agricultura Republicii Moldova va avea de suferit în caz de integrare europeană. Oficialul a declarat într-un interviu pentru  Europa Liberă  că discuțiile în cauză se poartă cu scopul de a schimba intenția R.
30-08-2013
           
Agricultura organică – locul pe unde nu a trecut criza – singurul sector cu creştere de două cifre
Criza a adus o scădere a economiei mondiale în ansamblul ei – cele mai multe dintre sectoarele de activitate s-au contractat, foarte puţine au cunoscut creşteri şi dintre acestea doar unul singur creşteri de două cifre – este vorba despre agricultura organica. Agricultura organică este susţinută de o puternică cerere la a cărei origine se află factori precum creşterea gradului de interes pentru alimentaţia sănătoasă, în ţările dezvoltate, şi deopotrivă a gradului de interes pentru alimentaţie să...
30-08-2013
           
Producătorii de fructe se orientează spre vânzări extra-sezon
Cantităţile mari de prune din acest an nu înseamnă neapărat şi venituri mai mari pentru producători. Solicitat de IPN, directorul executiv al Asociaţiei „Moldova-Fruct”, Petru Stratan, a spus că oferta generoasă duce la scăderea preţurilor. În speranţa de a câştiga mai mult, producătorii depozitează prunele în frigidere pentru a le comercializa în extra-sezon.
30-08-2013
           
Noua vizită de studiu sub egida ACED a avut ca subiect prunele
Proiectul ACED a organizat, în prima jumătate a lunii august, o vizită de studiu în Serbia, cu tema ”Tehnologii moderne în producerea și procesarea prunelor ”.  Pe parcursul celor cinci zile cât a durat vizita de studiu, participanții s-au familiarizat cu soiurile de prune cultivate în Serbia și țările vecine, cu experiența companiilor locale în producerea, procesarea și comercializarea prunelor, dar și altor fructe.
30-08-2013
           
Rusia a rebutat 20 tone de mere din Moldova
20 tone de mere din Moldova au fost declarate necalitative de către Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară şi Fitosanitară (Rosselhoznadzor) din Rusia. Ministrul moldovean al agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a declarat pentru IPN că ministerul a demarat o anchetă ca să vadă dacă fructele cu adevărat nu sunt bune.
29-08-2013
           

De ce nu țin albine în stupi?
Am scris acest articol fiind provocat de întrebări frecvente în adresa mea: " Nu crești albine în stupi - de ce?" Răspund. Pentru a crește albine în stupi este nevoie să studiezi o grămadă de literatură inutilă, să ai o mulțime de timp liber, căci apicultura stupină îți va lua tot timpul liber. Și eu pur și simplu nu-l am pe tot felul de prostii.
26-11-2014
           
Cultura castanului comestibil în România
Afacerea cu castane comestibile devine tot mai atrăgătoare. Vânzările merg bine în țară – pe internet sau la târguri, în timp pe piaţa europeană, castanele româneşti sunt concurate de cele din Grecia, care sunt mai ieftine şi mai mari. Castanele comestibile sunt considerate delicatese în mai multe bucătării internaționale, iar românii le preferă coapte pe jar.
20-10-2014
           
Activitatea unei ferme de vaci din Estonia, urmărită on-line
Activitatea unei ferme de vaci din sudul Estoniei este practic dirijată din faţa unui calculator, ia r proprietarul nu are decât să urmărească din faţa ecranului ce se întâmplă în ocol. Utilajul şi maşinile agricole sunt achiziţionate în cadrul proiectelor europene. Recent, ambasadorul Republicii Moldova la Tallinn, Victor Guzun, a descris,  pe blogul său , întregul proces automatizat al unei astfel de ferme.
25-04-2014
           
Casa autonomă de la studentii români
Eco casa proiectată de echipa română a studenților de arhitectură, construcții și politehnică pentru competiția europeană Decathlon Solar. Sarcina echipei a fost crearea unei locuințe la prețuri accesibile pentru montarea rapidă oriunde. Folosind ca punct de reper în proiectare pragul în casele tradiționale rurale din România - prispa, studenții au revizuit funcțiile sale.
02-02-2014
           
Afacere cu fazani: are cele mai multe rase de fazani din Rusia
În suburbia Leningradului s-a deschis o ferma unică de creștere a păsărilor ornamentale. Palawan, satir, temminck, mona, koklas, alb cu urechi, maro - urechi, albastru urechi, morman , nepaleză, edwards, silver, elliot, mikado, regal, hume , diamant, lămâie,aur, română - lista de specii poate continua la nesfârșit.
19-01-2014
           
La Ferme prima si unica fermă din Rusia care crește bibilici eco
La Ferme este singura companie cu ciclu complet din Europa, care produce bibilici pe o scară comercială.  O istorie generală a bibilicilor în Rusia datează de mai multe secole. Există dovezi că această pasăre a apărut în Rusia încă pe vremea lui Ioan cel Groaznic. Istoria a mers atât de departe, încât boierii au fost impuși de Ioan cel Groaznic să reproducă aceasta pasare în curțile lor.
Un fermier din Scotia a vopsit oile in portacaliu pentru a le salva de hoti
În Scoția  un crescător de oi a vopsit  oile in portocaliu pentru a nu  le perde.  Fermierul John Herd a decis măsuri disperate după ce 200 de oi sau pierdut în ultimii ani . Prin urmare , fermierul în vârstă de 48 de ani a pictat  toate 250 de oi într-o culoare portocalie  strălucitore . " Fiul meu James a sugerat să-mi vopsesc oile de culoare  portocalie.
27-12-2013
           

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 ... 22

07-03-2015
Stoloni Frigo capsuna remontanta
igor gutu Cresterea capsunilor
vînd Кишинёв
09-04-2013
Продаю саженцы ремонтантной клубники
igor gutu Seminte si material saditor
продаю Кишинёв
31-12-2012
Продаю саженцы черноплодной рябины
igor gutu Seminte si material saditor
продаю Дрокия
07-09-2012
Подвой мм106
igor gutu Gradinaritul
продаю Бэлць
11-08-2012
Солома в тюках
igor gutu Altele
продаю Чимишлия
03-04-2012
Реализуем жмых подсолнечный
igor gutu Hrana pentru animale
покупаю За рубежом
03-04-2012
Меняю дачные участки
igor gutu
Toate Новые Анены
03-04-2012
Закупаю масличный подсолнух
igor gutu Culturile tehnice
покупаю За рубежом
03-04-2012
Реализуем масло подсолнечное 1й сорт
igor gutu Produse alimentare
продаю За рубежом
03-04-2012
Stropitoare
igor gutu Tehnica agricola
продаю Кишинёв
29-03-2012
Реализуем топливные брикеты
igor gutu Altele
продаю За рубежом
29-03-2012
Cresc rasad la comanda
igor gutu Seminte si material saditor
продаю Криулень
29-03-2012
Плодовые саженцы
igor gutu Gradinaritul
продаю Бэлць
29-03-2012
Реализуем свинину живым весом
igor gutu Cresterea animalelor
продаю За рубежом