Agricultura de balcon, soluția pentru hrană sănătoasă în orașele Indiei
Dr B.N Viswanath este un adevărat  guru  agricol în India, țara unde a revoluționat agricultura. Specialistul a fost primul care s-a gândit că terasele marilor clădiri din India pot deveni surse de hrană sănătoasă. Așa s-a lansat moda grădinilor ”de balcon” care au devenit adevărate mini-ogoare. Ideea i-a venit în 1995, când zbura de la Delphi la Bangalore și avionul nu a putut ateriza din cauza unor probleme tehnice.
26-05-2013
           
Mesajul Organizației Națiunilor Unite: Mâncați insecte!
Oricât ar părea de ciudat, insectele ar putea fi soluţia salvatoare care poate face omenirea să contracareze foametea existentă la nivel mondial şi în acelaşi timp să lupte împotriva obezităţii, informează reuters.it. Potrivit unui raport publicat de Organizaţia Naţiunilor Unite, consumul de insecte nutritive este mult mai benefic pentru sănătate decât ne-am putea aştepta.
26-05-2013
           
Un fost cercetător spune soluţia recoltelor bune la cartof: “60% contează sămânţa”
Mihail Mucsi, un fermier din Târgu Secuiesc, este unul dintre mai marii cultivatori de cartofi din România, dar și un fost cercetător autohton care mai crede încă în potențialul acestei culturi. “Eu insist în  continuare  să cultiv cartofi”, spune Mucsi, care se plânge că în ultima vreme tot mai mulți fermieri români au renunțat la această activitate, din cauza concurenței exercitate de importurile de cartofi la prețuri de dumping, în special din Polonia, la care se adaugă dezamăgirea fermierilo...
25-05-2013
           
Asistență financiară în agricultură, de 10 milioane de dolari
Banca Mondială va oferi R. Moldova asistență financiară în valoare de 10 milioane de dolari pentru dezvoltarea sectorului agricol. Despre aceasta au convenit astăzi, în cadrul unei întrevederi, prim-ministrul desemnat Iurie Leancă și directorul regional al Băncii Mondiale pentru Belarus, Ucraina şi R.
25-05-2013
           
Taiwanezii au găsit secretul recoltelor record la ciuperci: Agaricus şi Pleurotus, cu 30% în plus
Cine nu îşi doreşte să descopere secretul recoltelor record? Şi mai ales când vorbim de o cultură profitabilă care aduce câştiguri? Cultura ciupercilor “asiatice” este considerată o “cultură profitabilă” mai peste tot în afara Asiei. Ciupercile shyitake, urechi de lemn sau altele le dau la o parte cu alura lor exotică pe neaoşele ghebe, hribi sau mânătărci.
22-05-2013
           
Exportul vinurilor moldovenești în UE va fi liberalizat în totalitate
Exportul vinurilor moldovenești în statele UE va fi liberalizat în totalitate. Astfel, companiile vinicole din Moldova vor putea exporta producția pe piețele din UE fără achitarea taxelor vamale în volum nelimitat. Potrivit informațiilor acordate  NOI.md  de surse din cadrul Ministerului Economiei, la această înțelegere s-a ajuns în cadrul conferinței video Chișinău – Bruxelles, care s-a desfășurat în perioada 15-16 mai 2013, cu participarea negociatorilor Acordului de Liber Schimb Aprofundat și...
19-05-2013
           
Lupta cu seceta nu înseamnă doar irigaţii – la ce trucuri poţi apela pentru a păstra apa în sol
Pentru cei mai mulţi dintre noii fermierii lupta cu seceta se rezumă la irigaţii. Fără ele, seceta îi ruinează. Dar n-ar trebui să se întâmple așa. Problema cea mai importantă în lupta cu seceta este păstrarea umidităţii solului. Chiar şi în veri secetoase plouă – uneori cantitatea de apă pe metru pătrat fiind chiar foarte mare – din nefericire din pricina căldurii şi a zilelor înşirate de soare puternic apa se evaporă şi pământul se usucă, acceaşi soartă având-o şi irigaţiile.
16-05-2013
           

De ce nu țin albine în stupi?
Am scris acest articol fiind provocat de întrebări frecvente în adresa mea: " Nu crești albine în stupi - de ce?" Răspund. Pentru a crește albine în stupi este nevoie să studiezi o grămadă de literatură inutilă, să ai o mulțime de timp liber, căci apicultura stupină îți va lua tot timpul liber. Și eu pur și simplu nu-l am pe tot felul de prostii.
26-11-2014
           
Cultura castanului comestibil în România
Afacerea cu castane comestibile devine tot mai atrăgătoare. Vânzările merg bine în țară – pe internet sau la târguri, în timp pe piaţa europeană, castanele româneşti sunt concurate de cele din Grecia, care sunt mai ieftine şi mai mari. Castanele comestibile sunt considerate delicatese în mai multe bucătării internaționale, iar românii le preferă coapte pe jar.
20-10-2014
           
Activitatea unei ferme de vaci din Estonia, urmărită on-line
Activitatea unei ferme de vaci din sudul Estoniei este practic dirijată din faţa unui calculator, ia r proprietarul nu are decât să urmărească din faţa ecranului ce se întâmplă în ocol. Utilajul şi maşinile agricole sunt achiziţionate în cadrul proiectelor europene. Recent, ambasadorul Republicii Moldova la Tallinn, Victor Guzun, a descris,  pe blogul său , întregul proces automatizat al unei astfel de ferme.
25-04-2014
           
Casa autonomă de la studentii români
Eco casa proiectată de echipa română a studenților de arhitectură, construcții și politehnică pentru competiția europeană Decathlon Solar. Sarcina echipei a fost crearea unei locuințe la prețuri accesibile pentru montarea rapidă oriunde. Folosind ca punct de reper în proiectare pragul în casele tradiționale rurale din România - prispa, studenții au revizuit funcțiile sale.
02-02-2014
           
Afacere cu fazani: are cele mai multe rase de fazani din Rusia
În suburbia Leningradului s-a deschis o ferma unică de creștere a păsărilor ornamentale. Palawan, satir, temminck, mona, koklas, alb cu urechi, maro - urechi, albastru urechi, morman , nepaleză, edwards, silver, elliot, mikado, regal, hume , diamant, lămâie,aur, română - lista de specii poate continua la nesfârșit.
19-01-2014
           
La Ferme prima si unica fermă din Rusia care crește bibilici eco
La Ferme este singura companie cu ciclu complet din Europa, care produce bibilici pe o scară comercială.  O istorie generală a bibilicilor în Rusia datează de mai multe secole. Există dovezi că această pasăre a apărut în Rusia încă pe vremea lui Ioan cel Groaznic. Istoria a mers atât de departe, încât boierii au fost impuși de Ioan cel Groaznic să reproducă aceasta pasare în curțile lor.
Un fermier din Scotia a vopsit oile in portacaliu pentru a le salva de hoti
În Scoția  un crescător de oi a vopsit  oile in portocaliu pentru a nu  le perde.  Fermierul John Herd a decis măsuri disperate după ce 200 de oi sau pierdut în ultimii ani . Prin urmare , fermierul în vârstă de 48 de ani a pictat  toate 250 de oi într-o culoare portocalie  strălucitore . " Fiul meu James a sugerat să-mi vopsesc oile de culoare  portocalie.
27-12-2013
           

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 ... 22

07-03-2015
Stoloni Frigo capsuna remontanta
igor gutu Cresterea capsunilor
vînd Кишинёв
09-04-2013
Продаю саженцы ремонтантной клубники
igor gutu Seminte si material saditor
продаю Кишинёв
31-12-2012
Продаю саженцы черноплодной рябины
igor gutu Seminte si material saditor
продаю Дрокия
07-09-2012
Подвой мм106
igor gutu Gradinaritul
продаю Бэлць
11-08-2012
Солома в тюках
igor gutu Altele
продаю Чимишлия
03-04-2012
Реализуем жмых подсолнечный
igor gutu Hrana pentru animale
покупаю За рубежом
03-04-2012
Меняю дачные участки
igor gutu
Toate Новые Анены
03-04-2012
Закупаю масличный подсолнух
igor gutu Culturile tehnice
покупаю За рубежом
03-04-2012
Реализуем масло подсолнечное 1й сорт
igor gutu Produse alimentare
продаю За рубежом
03-04-2012
Stropitoare
igor gutu Tehnica agricola
продаю Кишинёв
29-03-2012
Реализуем топливные брикеты
igor gutu Altele
продаю За рубежом
29-03-2012
Cresc rasad la comanda
igor gutu Seminte si material saditor
продаю Криулень
29-03-2012
Плодовые саженцы
igor gutu Gradinaritul
продаю Бэлць
29-03-2012
Реализуем свинину живым весом
igor gutu Cresterea animalelor
продаю За рубежом