CONCEPT Eveniment cultural „iProsop”




Primăria satului Selemet și Asociaţia Obştească „Familii Migrante” vă aduc la cunoştinţă că în data de 31 mai 2015, între orele 11.00 – 19.00, vor organiza Festivalul iProsop în satul Selemet, raionul Cimişlia. Festivalul este dedicat tradiţiei locale a prosopului ţesut manual.

În cadrul festivalului se vor promova tradiţiile şi artizanatul moldovenesc, cultura naţională şi, totodată, se încurajează perspectivele economice, sociale şi culturale ale localităţilor rurale în general, urmînd exemplul satului Selemet situat în sudul Moldovei.

Manifestarea va reuni circa 50 de meşteri şi creatori populari din ţară şi de peste hotare, iar antreprenorii locali vor avea posibilitatea de a-şi comercializa produsele de artizanat, dar şi gastronomice.

Colecţii personale de prosoape vor fi organizate în expoziţii cu vînzare, iar specialişti în domeniu vor aprecia exponatele şi vor explica semnificaţia uzoarelor, precum şi originea lor.

Cei prezenţi se vor putea bucura de un program artistic susţinut de ansambluri etnofolclorice din regiune, ansamblul localităţii Selemet, Nicu Mâţă,  Zinaida Julea, Artist emerit.

Echipa de organizare este formată din tineri migranţi reveniţi în Moldova, care îşi propun schimbarea în bine a societăţii moldoveneşti, modernizarea sa, dar şi voluntari ai satului Selemet împreună cu primăria localităţii.

Olga Coptu

079502714

https://www.facebook.com/events/642802312492873/