Leancă: Guvernul va face tot posibilul ca vinurile moldoveneşti să revină pe piaţa rusească

Decizia UE de a deschide complet piaţa comunitară pentru vinurile moldoveneşti, începând cu 1 ianuarie 2014, va descătuşa potenţialul creativ al producătorilor, astfel încât faima vinurilor din Moldova să meargă mai departe. Afirmaţia aparţine premierului Iurie Leancă şi a fost făcută în această seară la cea de-a cincea ediţie a Vernisajului Vinului.
În discursul său, Iurie Leancă a menționat că Vernisajul Vinului este un eveniment care contribuie la promovarea vinului moldovenesc atât pe piața internă, cât și pe cea externă.
Premierul a subliniat că Guvernul va face tot posibilul ca vinurile produse în Republica Moldova să ajungă din nou pe piața rusească. În cadrul evenimentului, a fost înmânat titlul onorific „Cavaler al Vernisajului Vinului” ambasadorului SUA în Republica Moldova, William H. Moser, şi ex-premierului Vlad Filat, preşedintele PLDM, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.
La cea de-a cincea ediție a Vernisajului Vinului au participat 27 de companii vinicole din Republica Moldova, care au expus publicului spre degustare peste 200 de tipuri de vin.
Evenimentul este organizat de Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri, cu suportul proiectului USAID CEED II și al Filierei Vinului.

Sursa:trm.md