O “tufă” despre care nimeni nu ştie cât trăieşte aduce profit anual de 50.000 euro la hectar

Pe un platou alpin, la altitudine de 1100 de metri se dezvoltă de la an la an afacerea braşoveanului Mihai Ciubotaru. Este vorba despre o plantaţie de afini de patru hectare, una dintre cele câteva ferme de acest fel în ţară. Specialiştii spun că afinele pot aduce un venit la hectar de până la 50 de mii de euro anual.

Fiind o fermă “bio”, producţia de afine a lui Ciubotaru e mică, numai 3 tone anual, însă munca e pe măsură: “Dau pe aici o dată primăvara ca să cosesc iarba care-mi sufocă tufele de afin, iar de la mijlocul verii, când încep să mi se coacă afinele, mă mut aici timp de 2 luni, până se termină culesul, pe 15 septembrie. Peste săptămână culesul îl fac singur, iar în weekend-uri şi în vârful sezonului de cules, vin să mă ajute copiii şi soţia. Se culeg foarte uşor. Ele cresc ciorchine şi când le atingi, cele care sunt coapte cad imediat în găleată”.

“Afinele reprezintă Coco Chanel-ul agriculturii”

În acest an fermierul estimează din producţia de afine un venit de 27.000 de euro: “Afinele reprezintă Coco Chanel-ul agriculturii româneşti. E unul dintre produsele agricole cu cea mai mare valoare adăugată. Un kilogram se vinde cu 15 lei, însă eu reuşesc să le dau cu preţuri cuprinse între 9 şi 11 euro. Cel mai rentabil e când le vând în sistemul «pick-yourself». Turiştii care sunt cazaţi în staţiunile montane din zonă sunt bucuroşi să vină cu căruţa până la ferma mea într-un fel de «off-road adventure», unde îi las să-şi culeagă cu mâna lor câte afine vor. La ieşire le cântăresc caserolele şi ei îmi plătesc. Din păcate doar 5-7% din producţie reuşesc să o comercializez în acest fel. Restul afinelor le ambalez în pungi de 1 kilogram şi le conserv prin congelare într-un depozit frigorific la Braşov. Toamna şi iarna le procesez sub formă de dulceaţă cu 80% fruct şi 20% zahăr. E un produs cu valoare adăugată mare, pe care-l vând sub marcă înregistrată proprie la o patiserie de lux din Braşov şi la târgurile de produse tradiţionale de peste an”.

Intreprinzătorul James Olunden, care deţine în Maramureş cea mai mare pepinieră de afini din România, mai prezintă un avantaj major: “În agricultură nu ştiu să fie o afacere mai profitabilă ca afinul. Faţă de Polonia şi Germania avem avantajul că fiind mai la sud avem o climă puţin mai caldă şi putem ieşi cu fructele timpurii cu 2-3 săptămâni mai devreme decât marii producători europeni. Acest lucru ne permite să ne vindem afinele la preţ dublu”.

ICDP Piteşti deţine o expertiză de peste 3 decenii în studiul afinului şi deţine o colecţie unică pentru România de soiuri şi hibrizi de afin. Mai mult, activitatea de cercetare românească în domeniul afinului, a stârnit interesul celui de-al doilea producător mondial de afine, declară Mihail Coman: “În ultimii 10 ani institutul de la Piteşti a introdus peste 10 soiuri de afin româneşti, care sunt în testare nu doar în ţări din Europa, ci şi în America de Sud, în Chile. Încercăm să extindem materialul nostru genetic în toată lumea pentru a primi redevenţe. Noi avem protecţie pe soiurile acestea şi putem să luăm 0,01 cenţi pe plantă”.

Fermierul Mihai Ciubotaru e convins că viitorul agriculturii stă în produsele agricole destinate segmentelor premium de consumatori: “România are un potenţial uriaş să producă mâncare cu valoare adăugată ridicată. Nu are nici un sens în zona de deal a Ardealului să ne batem cu nemţii şi polonezii care face mai mulţi cartofi. Noi putem produce zmeură, afine, cătină, lavandă”

Sursa:liviuvoica.files.wordpress.com