Supăraţi de parcursul Chişinăului către Vest, ruşii scot din sertar boicotul vinului moldovenesc



Îndepărtarea Republicii Moldova de Uniunea Vamală Euro-Asiatică şi opţiunea pro-europeană a Chişinăului determină un răspuns previzibil din partea Moscovei în plan economic: blocada vinului, folosită în trecut, în anii 2006, 2009 şi 2010 şi resuscitată acum sub acelaşi pretext, cum că produsele moldoveneşti nu ar corespunde standardelor calitative ale pieţei ruse. Confruntaţi cu perspectiva noii blocade, moldovenii caută soluţii iar piaţa chineză ar putea fi una dintre ele.

Opţiunea Chişinăului pentru Vest, care va fi validată la summit-ului de la Vilnius, este fundamentată şi în plan economic, după cum a precizat şeful diplomaţiei din republică. “Tratatul de liber schimb (cu UE, n.red) nu intră în contradicţie cu acordul de comerţ liber cu Comunitatea Statelor Independente (CSI). Ce este însă important de reţinut este faptul că Moldova nu va face parte din Uniunea Vamală Euro-Asiatică din cauza politicilor tarifare diferite din cadrul acestei organizaţii, în contradicţii cu obligaţiile asumate de ţară. Repet, noi nu vom intra în Uniunea Vamală acesta a fost răspunsul şi, în concluzie, relaţia comercială (cu CSI, n.red.) nu va fi afectată negativ”, a afirmat ministrul de Externe, Natalia Gherman într-un interviu acordat cotidianului Evz.md. Gherman va face o vizită la Bucureşti, la sfârşitul lunii august, pentru creionarea agendei summit-ului din noiembrie. Dacă politicienii moldoveni refuză “alternativa” rusească la Uniunea Europeană, reacţia Moscovei îi vizează nu pe politicieni în mod direct, ci pe producătorii de vin, în ideea în care activitatea acestora depinde de exporturile pe piaţa rusă iar presiunea economică s-ar răsfrânge, cred ruşii, asupra factorului politic de decizie. În acest sens, oficialii Serviciului Sanitar Rus – Rospotrebnadzor au emis miercuri, 7 august,   un comunicat de presă prin intermediul căruia şi-au exprimat nemulţumirile vis-a-vis de calitatea vinului pe care Republica Moldova îl exportă pe piaţa rusă. Asta, după ce anterior au interzis bomboanele ucraniene sub pretextul că ar conţine aditivi toxici. Potrivit sursei citate, ministrul moldovean al Agriculturii Vasile Bumacov s-ar face responsabil de faptul că nu a luat măsuri ferme pentru crearea unui sistem national privind controlul calităţii produselor care sunt exportate pe piaţa rusă. Rospotrebnadzor a indicat că ar putea reveni la practica anterioară, de interacţiune directă cu asociaţiile de producători şi exportatori moldoveni. La rândul lor, specialiştii  ruşi în vinificaţie au precizat în presa moscovită că declaraţia Serviciului sanitar este un semnal pentru autorităţile moldave, care trebuie să implementeze mai rapid noul sistem de control al calităţii.

Vinul moldovenesc, amendat de Moscova pentru că are parfum de Bruxelles

Comunicatul Rospotrebnadzor a fost întărit de Ghenadi Onişcenko, oficialul sanitar şef al Federaţiei Ruse. Acesta a declarat, miercuri, agenţiei Interfax, că Moscova este pregătită să restricționeze din nou livrările producției vinicole din Republica Moldova. ”Cu părere de rău, constatăm că structurile de stat respective din Moldova, în primul rind Ministerul Agriculturii condus de Vasile Bumacov, nu respectă angajamentele asumate, care au fost condiții-cheie pentru revenirea producției vinicole moldovenești pe piața rusă”, a spus  Onişcenko. Potrivit acestuia, “este pus în pericol progresul care s-a înregistrat pe parcursul ultimilor ani”. “În perioada următoare, suntem dispuși să anunțăm un șir de măsuri care vor afecta realizările atinse cu atîta dificultate în ceea ce ține de reluarea livrărilor producției vinicole pe piața rusă”, a arătat şeful Rospotrenbadzor. Lovitura comercială pe care Moscova intenţionează să o aplice viticultorilor din Republica Moldova este gândită strategic, în sensul în care recolta de anul acesta la struguri se anunţă extreme de bogată faţă de anul precedent. “Viticultorii susţin că strugurii s-au dezvoltat foarte bine, chiar dacă vara a fost mai ploioasă decât anul trecut. Totuşi, dacă în perioada următoare vor fi ploi puternice, calitatea strugurilor ar putea fi afectată”, a afirmat preşedintele Asociaţiei micilor producători de vinuri din Republica Moldova, Ion Luca. În momentul de faţă, în Republica Moldova a început culegerea strugurilor de masă pentru export. Potrivit estimărilor oficiale, se vor culege circa 100 de mii tone, adică 20 de tone pe hectar de viţă de vie, cu cinci tone mai mult decât în 2012. Dacă, deocamdată, principalul beneficiar al strugurilor şi vinurilor produse pe teritoriul Republicii Moldova este Federaţia Rusă, o soluţie la anunţatul boicot rusesc ar putea veni de pe piaţa chineză.
bumacov-300x252
 “China și UE reprezintă piețele pe care dorim să le accesăm. Important este că exporturile spre aceste piețe sunt în continuă creștere”, a arătat ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov. Concomitent cu pregătirile pentru boicotul vinului moldav, ruşii au acţionat şi în piaţa gazelor: concernul rus Gazprom a majorat cu 2,4% preţul perceput Chişinăului. Deocamdată, Republica Moldova nu a reușit să semneze un nou contract de achiziție a gazului cu Gazprom, gazul fiind importat în baza contractului vechi. Perioada următoarelor luni va lămuri cât de fermi vor rămâne decidenţii politici din Republica Moldova în faţa şantajului economic rus iar, pe de altă parte, ce pretexte va mai găsi Moscova pentru a pedepsi apropierea acestei ţări de Uniunea Europeană.