Asistență financiară în agricultură, de 10 milioane de dolari

Banca Mondială va oferi R. Moldova asistență financiară în valoare de 10 milioane de dolari pentru dezvoltarea sectorului agricol. Despre aceasta au convenit astăzi, în cadrul unei întrevederi, prim-ministrul desemnat Iurie Leancă și directorul regional al Băncii Mondiale pentru Belarus, Ucraina şi R. Moldova, Qimiao Fan.
Premierul desemnat a precizat că acordul negociat va fi semnat foarte curînd, iar fermierii vor primi compensaţii pentru pagubele suportate în urma secetei din vara anului 2012. „Proiectele realizate cu suportul BM au o însemnătate deosebită pentru populaţie şi noi vom depune eforturi pentru ca acestea să fie implementate astfel încît oamenii să beneficieze de pe urma rezultatelor lor", a declarat Iurie Leancă.
Un subiect aparte al discuţiei l-a constituit perspectiva de cooperare a Băncii Mondiale cu Republica Moldova în următoarea perioadă. Qimiao Fan a precizat că actuala Strategie de parteneriat cu ţara noastră vizează perioada 2009-2013. Potrivit oficialului, BM optează pentru elaborarea unei noi strategii de parteneriat pentru următorul ciclu 2014-2017.Sursa:www.noi.md
Premierul desemnat a precizat că acordul negociat va fi semnat foarte curînd, iar fermierii vor primi compensaţii pentru pagubele suportate în urma secetei din vara anului 2012. „Proiectele realizate cu suportul BM au o însemnătate deosebită pentru populaţie şi noi vom depune eforturi pentru ca acestea să fie implementate astfel încît oamenii să beneficieze de pe urma rezultatelor lor", a declarat Iurie Leancă.
Un subiect aparte al discuţiei l-a constituit perspectiva de cooperare a Băncii Mondiale cu Republica Moldova în următoarea perioadă. Qimiao Fan a precizat că actuala Strategie de parteneriat cu ţara noastră vizează perioada 2009-2013. Potrivit oficialului, BM optează pentru elaborarea unei noi strategii de parteneriat pentru următorul ciclu 2014-2017.





































































































